Campania de vaccinare împotriva noului virus a fost întâmpinată cu scepticism de către mulți. Însă cei mai vehemenți par să fie oamenii din mediul rural. Așa că lipsa de informații face din vaccinarea la sat una dintre cele mai mari provocări.
Cei mai mulți dintre săteni au prins câteva informații din zbor și s-au agățat bine de ele. Nu știu exact ce face vaccinul anti-COVID, dar sunt siguri că nu vor să îl facă și că aduce numai lucruri rele. Nici măcar exemplul altor concetățeni nu îi poate convinge.
Un prima din comuna Lozna, județul Botoșani, a fost primul care s-a înscris pe listele de vaccinare sperând că va da un exemplu pozitiv și oameni îl vor urma. Însă inițiativa lui nu a avut succesul dorit. (CITEȘT ȘI: CINE VA RĂSPUNDE DACĂ APAR CAZURI SERIOASE DE EFECTE ADVERSE ÎN URMA VACCINURILOR? VALERIU GHEORGHIȚĂ A FĂCUT TOTUL PUBLIC)
„Sunt trecut primul pe listă. Majoritatea spun că vor să facă, mai sunt unii care se mai gândesc, acum discut cu cei de vârsta a III-a de la 65 de ani în sus și cei care sunt bolnavi”, a spus Viorel Lozneanu, primar comuna Lozna, potrivit Antena3.
Deși unii au fost convinși de primar, există mulți care au rămas pe poziții și refuză vehement să se vaccineze. Mai degrabă se retrag din comunitate decât să primească vaccinul, de care sunt siguri că le va face rău. (VEZI ȘI: PRIMELE DOZE DE VACCIN MODERNA AU AJUNS ÎN ROMÂNIA! VOR FI DEPOZITATE LA CENTRUL NAŢIONAL DE STOCARE)
„Nu o să mă vaccinez. Deci după vaccinul ăsta urmează şi microciparea şi da, de asta am luat decizia să nu mă vaccinez. Dacă este obligatoriu, o să plec la o mânăstire plec, undeva prin munţi. Nu am de gând să mă vaccinez. O cultă mondială ascunde totul. Este bine să mor aşa cum m-a dat Dumnezeu, fără să fiu vaccinat şi modificat genetic”, a spus un sătean.